|
StatutTeza a fost susţinută pe 26 iunie 2018 în CSSşi aprobată de CNAA pe 23 noiembrie 2018 Autoreferat![]() TezaCZU 608.1: 241 (043.2)
|
Structura tezei: introducere, trei compartimente, concluzii generale şi recomandări, bibliografie din 225 titluri, 130 pagini de text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 22 de lucrări ştiinţifice. Cuvinte-cheie: bioetică, teologie creştină, valoare, valoare creştină, creştin, ştiinţă, biomedicină, medicină, supravieţuire, act medical, medic, pacient.
Domeniul de studiu: Etică şi Bioetică. Scopul tezei constă în conceptualizarea şi promovarea conexiunii bioetică-valoare creştină fundamentală atât în cadrul cercetărilor biomedicale şi actului medical, cât și în practica socială. Obiectivele lucrării:a elucida concepţiile fundamentale existente în literatura de specialitate (filosofie, etică, etică aplicată, bioetică, teologie) cu privire la interacţiunea dintre bioetică şi valorile creştine fundamentale; a stabili suportul conceptual şi metodologic al conexiunii bioetică-valoare creştină fundamentală; a determina spaţiul şi sensul constitutiv al valorilor creştine atât în bioetică, cât şi în societatea contemporană; a caracteriza din punct de vedere structural valorile creştine fundamentale implicate în practica bioetică; a stabili elementele de acomodare a bioeticii la factorul religios creştin şi, viceversa, bioetizarea lui; a aborda problema privind necesitatea bioeticii sociale în interconexiunea dintre etica viului și valoarea creştină fundamentală.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Noutatea ştiinţifică a tezei rezidă în promovarea unei viziuni de ansamblu, sintetice şi interdisciplinare, în abordarea complexă a interacţiunii dintre bioetică şi valorile creştine fundamentale, pentru a determina impactul lor asupra actului medical contemporan. Teza propune o structurare şi clasificare novatoare a valorilor creştine fundamentale, fiind conturat un nou domeniu filosofico-teologic – axiologia creştină, distingându-se astfel instrumentarul teoretic de interacţiune a ei cu bioetica. Dat fiind faptul că în spaţiul autohton există anumite deficienţe de cunoştinţe bioetice şi o criză a eticii aplicate în procesul administrării actului medical, autorul propune mecanisme ce au drept suport repere bioetice şi teologice, pentru a realiza ghiduri de bioetică care să conţină aspecte morale în diferite situaţii profesionale. Motivul invocat rezidă în faptul că actualmente această problemă nu ţine doar de calităţile individuale ale personalului medical, dar şi de factorii sociali, din afara spitalului, care se dovedesc a fi decisivi în promovarea sănătăţii populaţiei. Inovaţia lucrării constă şi în faptul că autorul prezintă modele practice de antrenare a reprezentanţilor ecleziastici în consilierea persoanelor implicate şi afectate de noile posibilităţi medicale, ţinând cont de conservatorismul iraţional manifestat de unii reprezentanţi ai cultului religios. Originalitatea studiului consistă în conceperea și prezentarea de către autor în calitate de fapt inedit a oportunității metodologice a bioeticii sociale, a procesului de bioetizare şi de adaptare a bioeticii la socium în general şi la comunitatea creştină, în particular.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată în cadrul cercetării realizate își găsește exprimarea în abordarea valorilor creştine raportate la sferele activităţii umane, în general, şi la activitatea biomedicală, în mod special. Accentul se plasează pe ideea că motivul crizei spiritual-morale a societăţi contemporane constă în secularizarea exagerată şi în abordările cu accent pronunțat, uneori subiective,ale unor teologi creştini vizavi de noile inovaţii şi practici ştiinţifice, fapt ce permite racordarea valorilor creştine cu practica medicală prin instrumentarul conceptual şi metodologic al bioeticii sociale.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării consistă în realizarea studiului în activitatea medicală, cu tendinţă interdisciplinară, dedicat valorilor creştine fundamentale şi conceput în cadrul unitar al bioeticii. Acest fapt se exprimă prin: prezentarea sensului conceptual al valorilor creştine; oferirea unei varietăţi teoretice a spectrului valoric creştin în analizele bioetice; lansarea viziunii optime de prezentare structurală a cadrului axiologic creştin; relevarea celor mai evidente, la moment, registre de valori creştine implicate în analiza bioetică. Lucrarea conţine un specific teoretico-practic interdisciplinar care cuprinde: elaborarea unor studii ştiinţifice de rigoare în care se vor dezvolta ideile expuse în teză pentru soluţionarea unor probleme din societatea contemporană şi activitatea medicală, pentru aprofundarea studiilor în domeniul axiologiei, bioeticii, eticii etc.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Lucrarea constituie un punct de reper atât în activitatea didactică, cât şi în cea practică, un suport solid în activitatea medicală şi în cercetările biomedicale.