|
StatutTeza a fost susţinută pe 26 mai 2022 în CSS şi se află în examinare la CNAAAutoreferat![]() TezaCZU 338.28(478-22)
|
Teza este structurată în: introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 159 titluri, 8 anexe, 126 pagini de text de bază, inclusiv 42 figuri, 21 tabele și 16 formule. Rezultatele obţinute în urma cercetării sunt publicate în 24 lucrări ştiinţifice.
Domeniul de studiu: economie, management, serviciile publice de atragere a investițiilor.
Scopul şi obiectivele lucrării constau în studierea impactului managementului proiectelor asupra dezvoltării socio-economice a spațiului rural al Republicii Moldova și realizarea tehnicilor neparametrice de evaluare a managementului proiectelor în realizarea sistemului informațional de gestiune a proiectelor investiționale în spațiul rural.
Obiectivele tezei sunt: studierea bazelor conceptuale și teoretice cu privire la managementul proiectelor; analiza metodelor utilizate în managementul proiectelor; analiza dezvoltării spațiului rural din Republica Moldova;determinarea impactului investițiilor în dezvoltarea economică a Republicii Moldova; analiza proiectelor investiționale pe regiunile de dezvoltare a Republicii Moldova: Nord, Centru și Sud;estimarea și analiza impedimentelor în dezvoltarea durabilă a spațiului rural; prognozarea dezvoltării spațiului rural prin prisma managementului proiectelor de investiții; elaborarea recomandărilor cu privire la modernizarea managementului proiectelor de investiții aplicat în APL.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică este determinată de scopul și obiectivele cercetărilor și constă în: Delimitarea aspectelor de definire și abordare teoretică a managementului proiectelor; Delimitarea aspectelor de definire și abordare teoretică a spațiului rural; Determinarea impedimentelor în dezvoltarea spațiului rural, prin prizma managementului proiectelor de investiții; Determinarea impactului proiectelor de investiții asupra dezvoltării durabile a spațiului rural; Argumentarea indicatorului de performanță managerială în atragerea investițiilor în spațiul rural. Realizarea modelului econometric de evaluare a contribuției factorilor sociali, economici și naturali în realizarea proiectelor de investiții în APL. Elaborarea recomandărilor privind dezvoltarea durabilă a spațiului rural prin prisma managementului proiectelor.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei constă în dezvoltarea conceptelor teoretice cu privire la spațiul rural și managementul proiectelor, determinarea impactului proiectelor asupra dezvoltării durabile a spațiului rural, precum şi în recomandările elaborate, aplicarea cărora ar permite dezvoltarea socio-economică a spațiului rural al Republicii Moldova, în elaborarea mecanismului macroeconomic de promovare a proiectelor investiționale în baza metodelor neparametrice de analiză a anvelopării datelor.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată constă în delimitarea reperilor de definire a dezvoltării durabile a spațiului rural prin prisma managementului proiectelor, prezentarea modalităților de dezvoltare a spațiului rural în baza analizei impactului proiectelor de investiții și definirea criteriilor semnificative pentru elaborarea sistemului informațional de gestiune a proiectelor investiționale.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice: rezultatele științifice au fost implementate de către APL Trușeni, mun. Chișinău; SRL „Baronesa Bianca” rn-ul Orhei, s. Butuceni. De asemenea, analiza rezultatelor chestionării tinerilor antreprenori a fost reflectată și în cadrul proiectului de Servicii Financiare Rurale și Dezvoltarea Businessului Agricol (IFAD V) și Programul Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI) implementate de UCIP-IFAD. Certificatele de implementare a rezultatelor ştiinţifice sunt anexate la teză.
În examinare [4] :
Arhiva tezelor: